Incredibil! Savanții englezi au ajuns, după câteva decenii de cercetări, la concluzia că în populara băutură Coca-Cola ar exista un compus perfect inofensiv, ba chiar cu posibile efecte pozitive asupra sănătății consumatorilor. „Și nouă ni s-a părut greu de crezut”, spune șeful echipei de cercetători, „am repetat testele ca să fim siguri dar iată, ăsta e crudul adevăr despre Coca-Cola, conține și o substanță care nu e absolut deloc nocivă”.
Reprezentanții companiei au refuzat să comenteze în vreun fel această acuzație, dar există speculații cum că de fapt studiul ar fi fost măsluit, fiind finanțat de cei de la Pepsi care vor să păteze imaginea eternilor lor rivali. Totuși, dacă rezultatele obținute de savanții britanici sunt adevărate, e extrem de probabil că McDonalds va elimina Coca-Cola din meniurile sale.
„Nu ne-am fi așteptat tocmai de la Coca-Cola la așa ceva”, spune purtătorul de cuvânt al McDonalds, „ne-au dat asigurări că verifică cu cea mai mare grijă calitatea produselor lor nu înțelegem cum au putut scăpa în suc un compus care nu e dăunător sănătății. La noi, la Mac, așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Cei de la Coca-Cola s-au lăudat atâta că pe vremuri puneau cocaină în băutură, că ar fi colaborat cu naziștii, că produsele lor ar fi cancerigene, și acum să aflăm chestia asta -e o lovitură teribilă de imagine.”




